Ce mutare a făcut Simona Halep în procesul cu firma canadiană. Anunțul tribunalului din SUA
Simona Halep așteaptă decizia TAS în scandalul de dopaj în care este implicată din octombrie 2022. Până atunci, sportiva a luat decizia de a da în judecată compania canadiană care a produs suplimentul contaminat, iar acum apar noi detalii despre proces. Ce mutare a făcut fostul lider mondial.
Ce a cerut Simona Halep în procesul contra firmei canadiene
Audierile de la TAS în cazul de dopaj al Simonei Halep (32 ani) s-au încheiat după trei zile, pe 9 februarie, iar acum sportiva așteaptă verdictul. Ea a contestat suspendarea de patru ani dictată de către ITIA după ce a fost depistată pozitiv și speră să-i fie redusă pedeapsa. Între timp. fostul lider WTA a dat în judecată firma canadiană Quantum Nutrition.
Compania canadiană este cea care a produs suplimentul contaminat cu roxadustat, din cauza căruia sportiva a fost depistată pozitiv la US Open 2022. Simona Halep cere despăgubiri de zece milioane de euro, iar procesul va avea loc în Statele Unite. În plus, românca și avocații săi au mai luat o decizie importantă în această speță.
Simona Halep a cerut ca procesul de la tribunalul din Manhattan să fie judecat de un juriu format din oameni simpli, adică fără studii juridice. ”Reclamanta cere un proces cu jurați în toate spețele”, se arată în dosarul făcut public de tribunal, potrivit Prosport.
În acest context, juriul va fi cel care va da verdictul, iar judecătorul va fi cel care dă pedeapsa. Și tot el va supraveghea procedural procesul și audierile martorilor.
Când a folosit Simona Halep suplimetele contaminate
Simona Halep a declarat că a folosit suplimentele contaminate în timpul turneului Flushing Meadows din 2022 și că substanța interzisă nu era menționată pe etichetă. De asemenea, sportiva a mai precizat că nu a luat niciodată substanțe interzise și din cauza neglijenței firmei canadinene și a afirmațiile false că suplimentul era legal i-au afectat cariera.
Vezi și: Prima reacție a Simonei Halep după comunicatul celor de la TAS. ”Bine ai revenit, campioano!” VIDEO
Fondatorul companiei Quantum a declarat, în octombrie 2023, pentru ziarul canadian The Globe and Mail, că Simona Halep caută un țap ispășitor pentru a scăpa de pedeapsa pentru dopaj.
Detaliul care i-ar putea aduce câștig de cauză
Americanii au identificat un detaliu care o poate salva pe Simona Halep de suspendare, la TAS, și anume faptul că nu există nicio declarație pe etichetă care să avertizeze cu privire la prezența roxadustatului în suplimentul pe care l-a luat fostul lider mondial.
”Detaliile produsului Keto MCT arată că ingredientele chinezești necunoscute folosite pot reprezenta un atu important al Simonei în acest caz.
Canadienii ar fi folosit ingrediente chinezești în loc de cele din Oceanul Pacific, așa cum ar fi trebuit să se întâmple, conform etichetei. (…) În descrierea produsului se spune că are doar patru ingrediente și că provine din nuci de cocos premium. Dar formula care provine din peptide de colagen marin hidrolizat din Oceanul Pacific este probabil problema, conform avocaților lui Halep”, au notat americanii de la tennisupdate.com, în urmă cu câteva zile.
Simona Halep a jucat ultimul meci în circuitul WTA pe 29 august 2022, la US Open, când a fost eliminată în primul tur, apoi a fost depistată pozitiv.